Să înțelegem
tulburările psihoemoționale
după un accident vascular cerebral!
Tulburările psihoemoționale: Urmările fizice ale accidentului vascular cerebral (AVC) sunt ușor de observat, dar schimbările de comportament, ca urmare a modificării simțămintelor, emoțiilor, gândurilor, sunt mai greu de catalogat ca fiind urmarea AVC și pot duce la tensiuni și conflicte dăunătoare.
Schimbările emoţionale sunt de aşteptat după fiecare AVC, dar sunt cel mai greu de înţeles şi de acceptat. Înţelegerea şi abordarea corectă a schimbărilor şi pierderilor suferite la nivel psiho-emoţional sunt la fel de importante ca tratamentul recuperator al problemelor fizice generate de AVC. Ele vor îngreuna mult activităţile zilnice de rutină şi adminstrare a vieţii de zi cu zi. Din acest motiv merită o atenţie cel puţin la fel de mare ca cea acordată handicapului fizic.
După AVC, poţi avea simţăminte diverse: te bucuri că trăieşti, eşti mânios că ai avut acest accident. Eşti plin de confuzie întrebându-te: de ce eu, de ce acum, te poţi simţi trist sau ţi-e teamă de viitor.
E normal să te simți aşa. Și familia, îngrijitorii sau prietenii pot să aibă în egală măsură simţăminte de mânie, vinovăţie, frustrare, nerăbdare şi depresie. Aceste simţăminte sunt normale şi ar trebui să se estompeze odată cu trecerea timpului. Dacă intensitatea lor nu scade, familia şi cei apropiaţi ar trebui să ceară ajutor specialiştilor.
De ce apar tulburările psihoemoționale după AVC?
Din cauză că AVC înseamnă afectarea / distrugerea fizică a anumitor porţiuni mai mici sau mai mari din creier care controlează emoţiile noastre. Dacă AVC atinge acele zone ale creierului, se va schimba modul în care gândim, simţim şi ne comportăm.
Orice traumă sau experienţă dramatică a vieţii ne schimbă starea emoţională şi sufletească. Este normal să avem modificări psihoemoţionale, ca răspuns la un eveniment atât de surprinzător şi traumatizant cum este AVC; fără preaviz, întreaga viaţă ne este bulversată. Ne ia timp să ne acomodăm cu schimbările pe care un AVC le aduce în viața noastră de zi cu zi. Să nu ne mire faptul că avem temeri fără sens, ne simţim frustraţi, mânioşi sau avem simţământul că o luăm razna. Toate aceste simţăminte sunt „normale” într-o asemenea situaţie.
Reacția la trauma fizică și psihoemoțională provocată de AVC este normală
Pierderea independenţei sau a unor deprinderi absolut necesare unei vieţi normale, precum şi pierderea identităţii (temperament, personalitate), se traduc în mod frecvent prin simţăminte de depresie, mânie şi frustrare. Raportarea la o pierdere majoră şi acomodarea cu suferinţa sunt procese prin care trec atât pacientul care a suferit AVC, cât şi familia lui. Este interesant şi important de reţinut că nu doar pacientul deplânge pierderea unor capacităţi avute anterior AVC, dar şi familia poate experimenta reacţii emoţionale la pierderea relaţiei anterioare cu pacientul. E vorba uneori de ajustări majore ale relaţiilor familiale, care trebuie să se adapteze la o cu totul altă persoană. Datorită acestor schimbări pacientul are o personalitate nouă, acest lucru putând fi dramatic. Procesul ajustării / acomodării cu noua situaţie are de obicei 4 faze, care pot dura săptămâni, chiar luni:
1. Negare – nu-ţi vine să crezi că ţi s-a întâmplat tocmai ţie
2. Mânie – cineva e vinovat; de cele mai multe ori, mânia se îndreaptă spre Dumnezeu, care, deşi Atotputernic, nu a intervenit de data asta.
3. Târguială-negociere – dacă s-ar fi procedat altfel, poate că nu se întâmpla.
4. Acceptare: asta e, mergem înainte!
Cele mai comune dintre tulburările psihoemoționale:
1. Depresia este o reacţie foarte frecventă, „obişnuită” după orice traumă medicală care bulversează viaţa, mai ales când este vorba de pierderea independenţei, ca persoană. Depresia este cea mai frecventă marcă a schimbărilor din viaţa emoţională a celui ce a suferit un AVC. Atât în punerea diagnosticului, cât şi în tratamentul depresiei, este important să fie implicat un specialist.
2. Anxietate sau temeri adesea nerealiste,care se întind pe perioade mari de timp (de obicei, mai multe luni). Îngrijorarea cronică va avea ca rezultat: neastâmpăr, nelinişte, oboseală, dificultăți de concentrare, tensiuni musculare (dureri de spate, gât, cap), dificultăţi de a adormi sau de a dormi.
3. Labilitate emoţională – persoana cu AVC poate plânge sau râde din senin, poate vorbi nepotrivit, fără perdea, sau, din contră, să nu vorbească deloc.
4. Schimbări ale personalităţii – modul în care gândeşte, simte sau se comportă cel ce a avut AVC este diferit şi poate să-i creeze probleme în reinserţia socială. Unii pacienţi manifestă apatie şi se comportă ca şi cum nu le pasă de nimic. Deseori este catalogată în mod greşit ca fiind depresie (deşi e altceva), deoarece pacientul stă şi se uită pe pereţi toată ziua. Cel mai bun răspuns la această atitudine este să-i mobilizăm pentru a face ceva, orice; a sta toată ziua pierdut nu e o opţiune, dacă dorim recuperarea. Alte modificări frecvente ale personalităţii pot fi în direcţia creşterii iritabilităţii, agresiunii, perseverenţei obsesive, lipsei de inhibiţii şi impulsivităţii.
5. Mânia – este o emoţie oarecum normală în faţa unei traume de magnitudinea AVC. Acest simţământ apare atât la pacient, cât şi la cei apropiaţi. Specialistul poate să ajute în canalizarea mâniei şi rezolvarea ei.
6. Deficit cognitiv – înseamnă schimbări în procesele gândirii, precum dificultăţi în rezolvarea problemelor sau, in extremis, demenţă sau probleme cu memoria şi de comunicare.
Afectarea comunicării complică lucrurile
Supraviețuitorii unui AVC, dincolo de ceea ce se modifică în ei ca gând, emoţie, identitate, pot avea dificultăţi şi în ce priveşte abilităţile lor comunicaţionale. În general, e vorba de două mari categorii:
1. Afazii. Simplu definite, ele reprezintă pierderea capacităţii de a comunica normal şi sunt cauzate de accidente vasculare localizate în emisfera cerebrală stângă, unde este localizat sediul comunicării. Afaziile pot afecta exprimarea verbală ori înţelegerea cuvintelor rostite de alţii, pot afecta capacitatea de a citi, de a scrie sau abilităţile matematice.
2. Tulburări motorii ale vorbirii – unii pacienţi au, după AVC, o vorbire bâlbâită, înceată, înecată, indistinctă, încâlcită, ca rezultat al slăbiciunii musculare sau lipsei de coordonare a musculaturii gurii (aşa-numita disartrie), sau prezintă probleme cu programarea motorie a muşchilor implicaţi în vorbire (aşa-numita apraxie). În aceste situaţii, este utilă contactarea unui logoped, care poate investiga nivelul de afectare al comunicării şi poate discuta cu familia modalităţi de a îmbunătăţi comunicarea cu persoana ce a supravieţuit unui AVC.
Sugestii practice pentru recuperarea din tulburările psihoemoționale
1. Discutaţi şi cereţi ajutor de la persoane competente şi cu experienţă în recuperarea după AVC: medic psihiatru, psiholog, logoped, terapist ocupaţional, asistent social etc.
2. Trataţi persoana suferindă cu respect şi ascultaţi-i păsurile. Este normal ca pacientul, dar şi cei apropiaţi, să aibă stările sufleteşti descrise mai sus. Nu vă simţiţi vinovaţi sau ruşinaţi că aveţi astfel de simţăminte. Recunoaşterea realităţii lor este primul pas spre vindecare.
3. Încurajaţi bolnavul cu AVC când are un comportament fără riscuri şi aşezat: „Mă bucur că ai făcut o alegere înţeleaptă, ai plecat cu autobuzul, nu ai condus…”
4. Oferiţi-i bolnavului posibilitatea de a alege între variante ce oferă siguranţă şi sunt fezabile: „Vrei să te duc eu cu maşina sau vei lua un taxi?”
5. Fiţi hotărâţi în ce priveşte fixarea regulilor şi a limitelor pentru cel suferind. Exprimaţi-vă îngrijorarea într-o manieră pozitivă: „Știu că îţi place să lucrezi la strung, dar ţin prea mult la tine ca să te las să-l foloseşti acum.”
Tratamentul problemelor psihoemoționale după AVC:
1. Intervenţiile psihologice pot include exerciţii de rezolvare a problemelor sau terapia cognitiv comportamentală. În principiu, ideea acestei terapii este de a-l ajuta pe pacient să-şi schimbe tiparele gândirii, pentru că ceea ce gândim determină ceea ce simţim. Tiparele nerealiste determină emoţii negative, chiar patologice.
2. De asemenea, specialistul psiholog va aplica strategii de management al comportamentului, cum ar fi training în managementul mâniei.
3. În unele cazuri, ca ultim resort, se recurge la medicaţia specifică problemelor care împiedică recuperarea psihoemoţională (o depresie majoră rebelă).
4. Informare: specialiştii ar trebui să informeze şi să educe atât pacientul, cât şi familia acestuia. Ignoranţa poate crea conflicte şi poate frâna astfel recuperarea după AVC.
Concluzie
AVC este urmat de tulburările psihoemoționale care schimbă adeseori personalitatea celui ce a suferit accidentul şi schimbă dinamica relaţiilor cu cei apropiaţi. Intervenţia specialiştilor în recuperarea după AVC, precum şi informarea şi educarea familiei şi a pacientului vor ajuta ca fiecare să se poziţioneze astfel încât recuperarea după AVC să fie o realitate de succes pentru fiecare din cei implicați.
dr. Adrian Ioan Horvath
Sursă: Revista Viață + Sănătate: Să înțelegem tulburările psihoemoționale după un accident vascular cerebral!
Articole asemănătoare:
1. Accidentul vascular cerebral, AVC: un fulger cu două fețe
2. Arhitectura vascularizației cerebrale | Creierul
3. Atacul cerebral (AVC) – simptome și riscuri
4. Accidentul Vascular Cerebral (AVC): simptome și prevenire
5. Alimentație sănătoasă: 8 sfaturi după AVC
6. Semnele și simptomele AVC-ului
7. Diabetul și Atacul Vascular Cerebral
8. Caleidoscop medical
9. Recuperare în accidentul vascular cerebral
10. Accidentul vascular cerebral la copii
11. Cancerul și AVC-ul: interconexiuni
12. Herghelia – un magnet care mă atrage!
13. Hidroterapia în reabilitarea post-AVC
14. Să înțelegem tulburările psihoemoționale după un accident vascular cerebral!
15. Accidentul vascular cerebral, tratat în echipă
16. Atenţie, viaţa contează!
Rețete:
1. Rețete pentru o alimentație vegetariană și vegană