Baia de aburi rusească – un remediu adjuvant în depresie

Baia de aburi rusească
un remediu adjuvant
în depresie

Din cauza complexităţii simptomatologiei depresiei, când vorbim de tratamente hidroterapeutice, e bine să apelăm la o varietate mai mare, şi nu doar la un remediu bine ţintit. Vom prezenta în acest număr un tratament care contribuie la diminuarea simptomelor prin efectul sedativ (când subiectul este agitat), iar în numărul următor vom vorbi despre un remediu care stimulează persoana care prezintă simptome de apatie (fără energie, fără poftă de viaţă).

 

Baia de aburi rusească: corpul este înconjurat de aer fierbinte, foarte umed. Corpul este încălzit cu atât mai mult cu cât căldura nu se pierde prin evaporare. Temperatura corpului se va ridica în funcție de durata tratamentului. Tratamentul acesta se face stând așezat, dar se poate face și în poziția culcat.

Scop si efecteBaia de aburi

Crește temperatura corpului, intensifică metabolismul, produce transpirație, mărește pulsul, mărește tensiunea arterială, sporește fluxul sanguin prin piele, face să crească numărul celulelor albe în circulația sangvină.

Indicaţii

Baia de aburi rusească este indicată pentru:

  • efectul sedativ (15-20 minute) în depresie
  • poliartrită reumatoidă (1-2 ore)
  • hipotensiune, ca pregătire pentru proceduri reci
  • simptomele unui guturai sau gripă (1-1,5 ore)
  • boala Lyme (borelioza) (1-2 ore)

Contraindicaţii

Baia de aburi rusească nu se recomandă persoanelor cu: diabet, probleme cardiovasculare, epuizare, tensiune arterială ridicată.

Materiale necesare

  • Un scaun vechi de lemn;
  • Un ceainic și o plită electrică;
  • O învelitoare de plastic (perdeaua de la duș cusută e foarte bună);
  • 3-4 prosoape de pus în jurul gâtului, pe umeri, pe genunchi (ca plasticul să nu atingă pielea);
  • Materiale necesare pentru o baie fierbinte la picioare;
  • Pungi cu gheață;
  • Lighean cu apă cu gheață şiprosoape mici;
  • Ceas;
  • Un pahar cu apă de băut.

Tratament

  • Puneți apă în ceainic (se poate și ceai) pe o plită fierbinte, care a fost așezată sub scaun: ceainicul să fie îndreptat cu gâtul spre spatele scaunului.
  • Acoperiți scaunul cu un prosop.
  • Așezați jos un lighean cu apă fierbinte, la 400C.
  • Așezați pacientul pe scaun, cu picioarele introduse în apa caldă.
  • Puneți un prosop în jurul gâtului, umerilor, genunchilor, pentru a nu veni în contact cu folia.
  • Acoperiți pacientul de la gât în jos cu folia (ca un cort), cuprinzând și ligheanul cu apă fierbinte pentru picioare.
  • Protejați capul cu o compresă rece, iar dacă pulsul depășește 120 bătăi/minut, puneți o pungă de gheață pe zona precordială.
  • Încurajați consumul de apă, pentru a grăbi transpirația.

Durată

  • Efect tonic – 6 minute;
  • Efect sedativ (depresie) – 15-20 minute;
  • Creștere semnificativă a temperaturii corpului – 1-2 ore (am descris tratamentul în numărul din decembrie 2013, pentru boala Lyme, poliartrită reumatoidă, gripă etc.).

Încheierea tratamentului

Așezați pacientul culcat, acoperit cu o pătură care să mențină căldura cel puțin 30 de minute.

Sorin Capră
Asistent șef

Sursă: Revista Viață + Sănătate : Baia de aburi rusească –un remediu adjuvant în depresie

Articole asemănătoare

1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei
4. Lipsa somnului: caleidoscop medical
5. Ce ştii despre infecţia urinară?
6. Vitamina B12 în alimentaţia umană (III)
7. Baia de aburi rusească – un remediu adjuvant în depresie

809 Views0
Vitamina B12 în alimentaţia umană (III)

Cum ştim dacă avem deficienţă de vitamina B12?

Deficitul vitaminei B12: În cele două articole apărute în numerele din noiembrie, respectiv decembrie 2013 ale revistei Viaţă+Sănătate, m-am întrebat: Care este adevărul despre vitamina B12? Merită să fii vegetarian, sunt beneficiile net superioare riscului, pot ele minimaliza sau exclude riscurile carenţei de vitamina B12? Care este poziţia curentă a știinţei nutriţiei faţă de acest subiect și ce răspunsuri există la întrebările ridicate, pe bună dreptate, de cei ce doresc o sănătate mai bună, dar fără a risca să experimenteze simptomele pentru deficitul  vitaminei B12?

În articolele de până acum, am discutat despre pericolul în deficitul vitaminei B12 la vegetarieni. Am amintit studii de prevalenţă deficitul vitaminei B12 la populaţiile sărace și vegetarieni. Am trecut în revistă fiziologia absorbţiei acestei vitamine, precum și afecţiunile, factorii de risc, medicamentele, tratamentele sau alimentele care pot interfera cu absorbţia vitaminei B12 în sânge.

deficitul vitaminei b12

Continuăm seria de articole despre vitamina B12 prin a analiza cunoștinţele actuale despre metabolismul vitaminei B12. Aceste informaţii ne vor ajuta să punem un diagnostic mai exact pentru deficitul vitaminei B12, chiar și în fazele subclinice. Sperăm ca termenii biochimici, pe care nu i-am putut evita, să nu sperie cititorii. Să ne reamintim că este vorba de o vitamină mai complicată, care face parte dintr-un organism complex.

Metabolismul vitaminei B12 şi implicaţiile practice asupra diagnosticului deficienţei de B12

Vitamina B12 este esenţială pentru sinteza ADN-ului și pentru producţia de energie celulară. Înainte ca anemia megaloblastică (ce poate fi diagnosticată în urma unor teste hematologice de rutină) să ne atragă atenţia pentru deficitul vitaminei B12, există, adeseori, o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care persoana respectivă are o deficienţă subclinică de vitamina B12. De obicei, simptomele pentru deficitul vitaminei B12 subclinice sunt subtile și deseori nerecunoscute ca atare.

Consecinţele pe termen lung ale acestei deficienţe subclinice nu sunt pe deplin cunoscute. Acestea pot include efecte adverse în evoluţia și finalizarea sarcinii (în speţă, defecte de tub neural), în cazul femeii însărcinate. Deasemeni pot apărea și efecte adverse neurologice, vasculare, cognitive, osoase și oftalmologice.

Mai ales la vegetarieni, prezenţa în dietă a unor cantităţi suficiente de acid folic poate masca prezenţa  deficienţei de B12. Acest fenomen apare deoarece, pentru o vreme, acidul folic va contracara apariţia anemiei megaloblastice. Însă consecinţele deficienţei de B12 pot să apară chiar și în această fază subclinică, afectând sistemul nervos. Acidul folic maschează/compensează lipsa vitaminei B12 în ce privește diviziunea celulară. Astfel, nu apare scăderea numărului de globule roșii, nici creșterea lor în volum – modificări specifice anemiei megaloblastice.

deficitul vitaminei b12Consecințe

Consecinţa finală a carenţei de B12 este demielinizarea nervilor periferici, a nervilor din măduva spinării, a nervilor cranieni şi a neuronilor din creier, cu distrugere de nervi şi anormalităţi neuropsihiatrice. Simptomele neurologice care trebuie să ne trezească suspiciunea sunt:

  • amorţire şi senzaţii de arsură la mâini şi picioare
  • atenuarea senzaţiilor proprioceptive
  • dificultăţi la mers
  • pierderea controlului vezicii urinare şi a sfincterului anal
  • pierderea memoriei
  • demenţă
  • depresie
  • oboseală generală
  • psihoze

 

Iată de ce este bine ca persoanele vegetariene, dar și persoanele de vârsta a treia să-și evalueze periodic, la câţiva ani, statusul vitaminei B12 în organism, pentru a preveni potenţialele probleme.

O abordare practică a evaluării statusului vitaminei B12 în practica clinică ar trebui să combine mai multe elemente de diagnostic, după cum urmează:

A.O evaluare a semnelor și simptomelor clinice, precum și a afecţiunilor, factorilor de risc, medicamentelor, tratamentelor sau alimentelor care pot interfera cu absorbţia vitaminei B12 în sânge;

B.O evaluare concretă a dietei (anamneză nutriţională), făcută de un dietetician;

C.O hemogramă combinată cu testul seric pentru vitamina B12;

D.Testarea nivelului seric al unuia sau mai multora din următorii metaboliţi: acidul metilmalonic, homocisteina și holotranscobalamina II.

deficitul vitaminei b12

Pentru a înţelege mai bine de ce e nevoie de alte analize complementare, pe lângă măsurarea nivelului seric al vitaminei B12, vom discuta pe scurt despre metabolismul celular al vitaminei B12 (unde e nevoie de ea și ce face în organism), pentru ca apoi să abordăm subiectul diagnosticului corect, de deficienţă de vitamina B12.

Ce face vitamina B12 la nivel celular?

După aproximativ 4 ore de la absorbţia intestinală a vitaminei B12, ea se regăsește în sângele circulant, cuplată cu proteine transportoare numite transcobalamine. Cea mai mare parte a vitaminei B12, aproximativ 80%, este transportată de o transcobalamină inactivă (TCI), numită și haptocorină. Acest tip de transcobalamină transportă și analogii inactivi ai vitaminei B12. Nu cunoaștem exact, la ora actuală, rolul haptocorinei.

Forma activă de transport a vitaminei B12 este transcobalamina II (TCII). Aceasta transportă aproximativ 20% din totalul vitaminei B12 circulante și este cuplată cu vitamina B12. Aceasta este vitamina B12 care este furnizată pentru nevoile celulei. Holotranscobalamina este TCII, cuplată cu vitamina B12. Un nivel seric scăzut al TCII a fost asociat cu o deficienţă de vitamina B12 activă. Pe de altă parte, nivelul general al vitaminei B12și, implicit, TCI rămân în limite normale.

În cazul unei diete total vegetariene, în care nu se consumă deloc suplimente sau alimente suplimentate cu vitamina B12, se poate ridica uşor suspiciunea unei deficienţe de B12

 

deficitul vitaminei b12Formele active de vitamina B12 despre care discutăm sunt: ciancobalamina, metilcobalamina, dezoxiadenozil-cobalamina și hidroxi-cobalamina.

Toate acestea pot fi convertite la nivel celular în metil-5-dezoxiadenozil-coba-lamină. Aceasta este coenzimă pentru două enzime importante: (1) metionin-sintetaza și (2) L-metil-malonil-CoA-mutaza. Carenţa vitaminei B12 va duce la perturbarea reacţiilor în care aceste două enzime sunt implicate. Ca urmare, are loc acumularea unor metaboliţi care pot fi măsuraţi. Valori crescute ale acestora pot ajuta în diagnosticarea unei deficienţe de vitamina B12 subclinică.

Enumerăm…

(1) Metioninsintetaza este esenţială pentru sinteza purinelor și pirimidinelor. Aceste substanţe organice heterociclice aromatice sunt importante în sinteza ADN-ului. Pe lângă vitamina B12, în această reacţie mai există o altă coenzimă – acidul folic.

Deficienţa vitaminei B12, fie a acidului folic, va conduce la anemia megaloblastică (perturbări în numărul și forma globulelor roșii). În cazul deficienţei de vitamina B12, gruparea metil din metiltetrahidrofolat (acidul folic) nu se cuplează cu homocisteina, pentru formare metioninei. Prin urmare, homocisteina se va acumula în sânge.

Întreruperea acestei reacţii va duce, în final, la anemie megaloblastică, dar înainte de creșterea volumului eritrocitar (al globulelor roșii) sau scăderea numărului de globule roșii în faza subclinică, vom avea un nivel seric mărit al homocisteinei. Acesta a fost asociat cu creșterea riscului cardiovascular. Studiile au arătat că suplimentarea cu B12 scade nivelul seric al homocisteinei cu 7%.deficitul vitaminei b12

(2) Vitamina B12, sub formă de 5-dezoxiadenozil-cobalamina, funcţionează ca singura coenzimă care, împreună  cu L-metilmalonil CoA-mutaza, determină convertirea metilmalonil CoA în succinil CoA. În deficienţa de B12, se va acumula metilmalonil CoA, metabolit. Despre acesta se crede că este responsabil pentru efectele neurologice ale deficienţei de B12. Deoarece metilmalonil CoA este un metabolit toxic, el este convertit în acid metilmalonic(MMA), care se acumulează în sânge și este eliminat prin urină, astfel că măsurarea nivelului de MMA seric sau urinar ne ajută în evaluarea corectă a statusului și rezervelor de vitamina B12.

MMA este considerat un indicator specific al metabolismului vitaminei B12, dar acesta poate crește și în cazul persoanelor vârstnice (mai ales), din cauza insuficienţei renale. Homocisteina este crescută atât în deficienţa de vitamina B12, cât și în cea de acid folic sau vitamina B6. Creșteri ale homocisteinei mai sunt corelate cu afectarea funcţiei renale, în disfuncţionalităţi ale unei enzime numite metilenetetrahidrofolat sau în cazul folosirii anumitor medicamente.

Diagnosticul deficienţei de vitamina B12

Am enumerat mai sus câteva elemente ale unui diagnostic corect și le vom aborda în ordine.

1. Semnele şi simptomele clinice, precum şi evaluarea afecţiunilor, factorilor de risc, medicamentelor, tratamentelor sau alimentelor care pot interfera cu absorbţia vitaminei B12 în sânge.

Am enumerat lista afecţiunilor, a factorilor de risc și a medicamentelor ce pot interfera cu absorbţia vitaminei B12 în al doilea articol publicat în revista Viaţă+Sănătate, numărul din decembrie 2013. Vom aminti aici că, la nonvegetarieni, 95% din cazurile de deficienţă de B12 sunt o urmare a pierderii factorului intrinsec, a gastritei atrofice, în care nu mai este secreţie (suficientă) de acid clorhidric, sau în lipsa altor enzime digestive (proteaze) implicate în digestia proteinelor.

Consecinţa finală a carenţei de B12 este demielinizarea nervilor periferici, a nervilor din măduva spinării, a nervilor cranieni și a neuronilor din creier, cu distrugere de nervi și anormalităţi neuropsihiatrice. Simptomele neurologice care trebuie să ne trezească suspiciunea sunt:

  • amorţire și senzaţii de arsură la mâini și picioare,
  • atenuarea senzaţiilor proprioceptive,
  • dificultăţi la mers,
  • pierderea controlului vezicii urinare și a sfincterului anal,
  • pierderea memoriei,
  • demenţă,
  • depresie,
  • oboseală generală
  • psihoze.

Dacă nu sunt depistate la timp, aceste simptome pot fi ireversibile.

2. Evaluarea dietei de către un dietetician (anamneză nutriţională)

– există mai multe metode testate care evaluează conţinutul de nutrienţi al dietei consumate de persoana în cauză. Ideea de bază este de a se realiza un inventar cât mai exact a ceea ce persoana a consumat, prin metode specifice dieteticienilor. În cazul unei diete total vegetariene, în care nu se consumă deloc suplimente sau alimente suplimentate cu vitamina B12, se poate ridica ușor suspiciunea unei deficienţe de B12.

3. Hemograma

poate indica prezenţa unei anemii megaloblastice prin scăderea numărului de globule roșii sau/și mărirea volumului lor. În trecut, testul seric pentru vitamina B12 a fost considerat o modalitate sigură de diagnostic pentru deficienţa de vitamina B12. Manualul Merk dă ca valori normale ale vitaminei B12 în ser intervalele 200-800 ng/L sau 148-590 pmol/L. În practică, valoarea minimă este prea mică, fiind contrazisă de realitatea clinică: s-au găsit semne obiective de afectare neurologică la pacienţii care aveau o valoare serică a vitaminei B12 sub 258 pmol/L (350 ng/L), în timp ce valoarea considerată normală se situează la 200 pmol/L! Din această cauză, s-a sugerat ca nivelul seric normal să fie considerat de la 350 pmol/L (480 ng/L) în sus.

Din păcate, pe plan internaţional, nu există un consens în legătură cu valoarea normală a vitaminei B12 în ser. Pe de altă parte, mecanismele de limitare a absorbţiei vitaminei B12 indică faptul că nici valorile serice mari ale B12 nu sunt neapărat sănătoase! Atunci când avem un nivel seric normal-scăzut al vitaminei B12, însoţit de semne neurologice clare de deficienţă de vitamina B12, aceste două elemente sunt suficiente pentru diagnostic și pentru instituirea tratamentului de substituţie cu vitamina B12.

Câteva condiţii, cum ar fi folosirea contraceptivelor orale, mielomul multiplu, sarcina și deficienţa de acid folic, vor produce false scăderi ale nivelului seric al vitaminei B12. Prin contrast, false niveluri normale ale vitaminei B12se întâlnesc la pacienţii cu boli hepatice, boli mieloproliferative sau boli renale.

4. Ultimul pas în punerea unui diagnostic de deficienţă de B12 se face prin măsurarea nivelului seric al unuia sau mai multora din următorii metaboliţi: acidul metilmalonic, homocisteina şi, la nevoie, holotranscobalamina II.

Având în vedere realitatea descrisă la punctul 3 și faptul că acidul folic poate masca apariţia anemiei megaloblastice, în practică, se recomandă ca, pentru valorile serice ale vitaminei B12 care sunt sub 350 pmol/L (480 ng/L), să se facă și măsurători ale MMA sau homocisteinei.

În studiile efectuate, unele din persoanele cu valori apropiate de pragul inferior considerat normal (200 ng/L ori 147 pmol/L) aveau valori crescute ale MMA, dar, pe măsură ce se apropiau de 350 pmol/L sau 480 ng/L, testul MMA era în limite normale. Specialiști precum dr. Ralph Carmel recomandă, pentru stabilirea diagnosticului de deficienţă de vitamina B12, următoarele:

  • valori ale vitaminei B12 serice mai mici de 148-258 pmol/L (200-350ng/L) și
  • MMA mai mare de 0,30 mmol/L sau homocisteina >13 nmol/L la femei,
  • sau > 15 nmol/L la bărbaţi.

Un alt marker pentru deficienţa de vitamina B12 poate fi holotransco-balamina II (TCII). Nivelul seric al TCII este unul din indicatorii cei mai sensibili ai deficienţei de B12. Acesta poate indica un deficit de B12 înainte ca nivelul de vitamina B12 serică să scadă. TCII transportă doar 20% din vitamina B12, dar aceasta e cantitatea care e furnizată celulelor și care contează. Există mai multe metode de măsurare a TCII, cu valorile normale corespunzătoare, însă spaţiul nu ne permite elaborarea lor aici.

Concluzie

Diagnosticul de deficienţă de vitamina B12 trebuie pus în mod individualizat, de la caz la caz, după evaluarea afecţiunilor, a factorilor de risc și a altor factori ambientali asociaţi, inclusiv dietei. Primul pas de laborator constă în efectuarea unei hemograme și a analizei nivelului seric al vitaminei B12. În funcţie de hemogramă și de nivelul seric al vitaminei B12, în cazul în care acesta este în zona limitei inferioare (150-350 ng/L), trebuie clarificat dacă este sau nu vorba de o deficienţă subclinică de B12.

În general, valorile peste 350 ng/L par să ofere protecţie împotriva simptomelor de deficienţă de B12. Testele se vor corela și cu simptome neurologice fără o etiologie (cauză) clară, și cu bolile existente în antecedent, cu factorii de risc sau cei ambientali care favorizează apariţia malabsorbţiei vitaminei B12.

Pentru pacienţii cu risc înalt, cei care nu au simptome, dar au un nivel scăzut-normal de B12seric (200-350 ng/L), se va măsura nivelul seric sau urinar al MMA, mai rar homocisteina sau holotranscobalamina II serică. Este încă nevoie de mai multe studii în acest domeniu, până când vom avea criterii de diagnostic în alb/negru. Până atunci, rămâne o zonă gri, care confirmă o dată în plus că practica medicinii este nu doar știinţă, ci și artă, în acest caz, deocamdată, multă artă.

 

dr. Nicolae Dan, MPH, PhD
Profesor de dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș

Sursă: Revista Viață + Sănătate : Vitamina B12 în alimentaţia umană (III)
Fiona O’Leary, Samir Samman, Vitamin B12 in Health and Disease Nutrients, 2010 March; 2(3): 299–316 Carmel R., Diagnosis and management of clinical and subclinical cobalamin deficiencies: why controversies persist in the age of sensitive metabolic testing. Biochimie, 2013 May; 95(5):1047-55

Articole asemănătoare

1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei
4. Lipsa somnului: caleidoscop medical
5. Ce ştii despre infecţia urinară?
6. Deficitul vitaminei B12 în alimentaţia umană (III)

1 View0
Ce ştii despre infecţia urinară?

Ce ştii despre
infecția urinară?

Infecția urinară: Începutul primăverii aduce dorinţa de bine, un suflu proaspăt şi speranţa renaşterii unei vieţi noi, mai sănătoase. Se fac promisiuni, planuri, se încearcă să se înveţe din greşeli şi să se evite evenimente neplăcute. Încorsetaţi şi îngreunaţi de hainele groase de iarnă, ne-am deplasat şi parcă am reacţionat mai lent la provocările vieţii. Dar acum pornim cu primăvara în suflet, vioi, în fiecare dimineaţă, alături de cei dragi.

Plimbarea poate fi limitată de un abdomen dureros, de usturimi şi,de supărătoarele urinări, din ce în ce mai frecvente. Soluţia – antibiotice? Când? În ce condiţii? În acest număr al revistei, vom răspunde la cele mai frecvente întrebări puse de pacientele îngrijorate de recidiva infecţiilor urinare.

 

Infecţia tractului urinar (ITU) este o boală inflamatorie a căilor urinare și a rinichiului, cauzată, de cele mai multe ori, de ascensionarea prin uretră, spre tractul urinar, al unor bacterii majoritar reprezentate de E. coli, apoi de Klebsiella sau de Proteus. Cauzele cel mai frecvent incriminate de apariţia infecţiilor urinare la femei sunt reprezentate de o igienă deficitară locală, genitală și generală, persoanele vizate uitând să se spele înainte și după micţiune (urinare). De asemenea, în apariţia riscului de infecţie urinară, contează și rigurozitatea igienei băii sau a locuinţei. Folosirea sondelor urinare postoperatoriu, a cateterelor vezicale, anumite modificări anatomice congenitale sau dobândite, precum litiaze renale sau adenoame, pot constitui un teren predispozant pentru infecţiile urinare.

Alte cauze și factori agravanți pot include:  infecția urinară
raport sexual cu partenerul infectat, hidratarea insuficientă, sarcina, anumite boli ce sunt însoţite de un deficit imunitar (ex: diabetul zaharat). Aceste cauze pot contribui la apariţia infecţiei urinare și, mai ales, a complicaţiilor sale. În cazul sugarului infecția urinară netratată a mamei în timpul sarcinii sau anumite malformaţii congenitale pot favoriza apariţia bolii

La ce vârstă poate apărea infecţia urinară şi cum se manifestă?

Boala este mai severă atunci când apare la vârstele extreme, respectiv la nou-născuţi, sugari, dar și la persoane în vârstă, care au multiple afecţiuni asociate. Femeia activă sexual poate avea mai multe infecţii urinare, fără complicaţii.

La nou-născut și sugar, fetiţe, semnele și simptomele pot fi variate, mimând o boală infecţioasă generală. Copilul este suferind, cu pielea palidă, uneori cu ascensiuni bruște ale temperaturii. Pot apărea și anumite manifestări digestive, începând de la refuzul alimentaţiei, vărsături, diaree recidivantă. Acestea pot fi însoţite de semne de deshidratare cauzate atât de pierderea de lichide, cât și de aportul alimentar necorespunzător. Cu cât este mai mică vârsta de debut a bolii, cu atât boala este mai gravă, putând pune în pericol viaţa copilului. Mirosul specific al urinei, fetid și/sau amoniacal, poate fi observat la orice vârstă, iar la copiii mai mari pot apărea și semne specifice afectării aparatului urinar, cum ar fi: urinări frecvente (polakiurie), enurezis (pierdere involuntară de urină) care se manifestă după micţiuni controlate și dureri lombare, care apar mai ales în pielonefrite.

Simptome

Femeia adultă poate avea ITU dacă are unele din următoarele simptome:

  • durere sau arsuri când urinează (disurie),
  • nevoia de a urina frecvent și eliminarea unei cantităţi mici de urină (polakiurie),
  • sensibilitate sau greutate în partea de jos a abdomenului,
  • urină tulbure sau urât mirositoare,
  • durere într-o parte,
  • în spate, sub cutia toracica (durere în flanc), iar uneori,
  • în cazul apariţiei pielonefritei, frison, cu febră însoţită de greaţă și de vărsături.

Factorii de risc la fetiţe sunt reprezentaţi în special de vârsta mică, existenţa unui reflux renal sau de agentul patogen (cauzator de boală), pielonefrita fiind dată mai ales de prezenţa în urină a unor germeni foarte agresivi, de exemplu Klebsiella.

La persoanele în etate, afecţiunile generale (diabetul zaharat) sau locale (prolaps, alte afecţiuni genitale), predispun femeia la infecţii urinare recidivante. Deasemeni, pot contribui și la apariţia de complicaţii. În acest caz, semnele bolii pot fi șterse sau confundate cu alte simptome ale afecţiunilor organelor de vecinătate. Astfel apar durere la urinat, micţiuni frecvente însoțite de emisii de urină tulbure și urât mirositoare.

Cine şi cum tratează infecţia de tract urinar?

Este bine ca, începând de la primele simptome, să se ia legătura cu medicul, pentru investigații de specialitate și pentru aplicarea tratamentului adecvat cauzei, vârstei persoanei bolnave, stadiului bolii și în vederea prevenirii apariției recidivelor.

După ce se va pune diagnosticul prezumtiv al bolii, se vor indica o serie de analize de urină, de sânge și eventual imagistice, pentru confirmarea unui diagnostic cu certitudine, care nu poate exclude însă și posibilitatea existenței altor boli sau a unei malformații congenitale. După aceea, se poate indica tratamentul medicamentos, care se va urma cu strictețe fie acasă, fie în spital, în funcție de vârsta pacientei, de starea generală a sănătății și de posibilitatea apariției complicațiilor. Infecțiile acute urinare, tratate la timp și corect, au, în general, un prognostic bun. Cazurile complicate cu pielonefrite sau insuficiență renală sunt foarte rare.

Controlul eficacității terapiei se face prin uroculturi de control realizate la 48-72 de ore de la sfârșitul ei și la 15-30 de zile de la finalizarea tratamentului de întreținere. Alături de medicația necesară, este bine să asigurăm o diureză abundentă, printr-un consum de lichide adaptat vârstei, dar și prin acidifierea urinei alcaline, printr-un consum de vitamina C din surse naturale precum cătină, măceșe, portocale, lămâi, kiwi, grepfrut.

Ne poate ajuta fitoterapia în cazul acestei boli?

Fitoterapia, ca adjuvant în tratamentul infecţiei urinare, recomandă în acest caz, începând de la copilul mare, specii de plante ce conţin substanţe active cu proprietăţi antiseptice şi diuretice, care se asociază plantelor cu acţiune antiinflamatoare. Se poate folosi infuzia din cimbrişor, ceaiul din cozi de cireşe, ceaiul de mătase de porumb. Deasemeni, pot folosi fructele de afin şi de coacăze, ceapa, alături de frunzele de pătrunjel, bune dezinfectante ale căilor urinare.infecția urinară

 

Cum evităm complicaţiile?

Nediagnosticată la timp sau tratată incomplet, această boală poate conduce la apariția complicațiilor, dintre care cea mai redutabilă este pielonefrita cronică, ce evoluează spre insuficiența renală cronică. Este bine să știm că, din cauza recidivelor posibile, în cazul pacienților-copii sau al persoanelor în vârstă cu mai multe boli asociate, febrile sau slăbite fizic și imunitar, infecția urinară se dispensarizează după primul diagnostic, pentru prevenirea apariției complicațiilor menționate.

De aceea, este esențială colaborarea cu medicul specialist pentru urmărirea evoluției bolii, în scopul prevenirii apariției complicațiilor sau a recidivelor. În practica mea de medic de familie, urmăresc la copii, în cadrul examenului de bilanț, curba ponderală (creșterea în greutate, proporțional cu vârsta copilului), factor important mai ales la sugar și la copilul mic. Printre cauzele stagnării în greutate (evoluția nesatisfăcătoare a copilului), este infecția urinară. Aceasta trebuie diagnosticată și tratată eficient de la primele simptome.

 

dr. Cristina Anca Dăscălescu

Sursă: Revista Viață + Sănătate: Ce ştii despre infecţia urinară?
Bojor, Ovidiu, Fitoterapie tradiţională şi modernă, Editura Fiat lux, București, 2001
Ciofu, Eugen, Esenţialul în pediatrie, Editura Medicală Amaltea, București, 1998
Harrison, Principii de medicină internă, Editura Lider, Ediţia 14, București, 2002
Restian, Adrian, Bazele medicinei de familie, Editura Me-dicală, București, 2001

Articole asemănătoare
1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei
4. Lipsa somnului: caleidoscop medical
5. Ce ştii despre infecţia urinară?

826 Views0
Caleidoscop medical # 2

Melatonina poate reduce riscul de cancer de prostată – lipsa somnului

Lipsa somnului: Nivelul crescut de melatonină, hormonul implicat în ciclul somn-veghe, poate indica un risc mai scăzut pentru dezvoltarea cancerului de prostată în stare avansată, potrivit rezultatelor prezentate la AACR – Prostate Cancer Foundation Conference on Advances in Prostate Cancer Research, care s-a desfăşurat în perioada 18-21 ianuarie 2014. Melatonina este un hormon secretat doar în timpul nopţii, la întuneric, şi este un produs important al ritmului circadian. Foarte multe procese biologice sunt ajustate de ritmul circadian, inclusiv ciclul somn-veghe.

lipsa somnuluiMelatonina poate avea un rol în producerea altor hormoni care influenţează pozitiv unele tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân şi cancerul de prostată. Lipsa somnului şi alţi factori pot influenţa cantitatea de melatonină secretată sau pot bloca secreţia acesteia. Studiile indică faptul că bărbaţii care aveau niveluri mai crescute de melatonină prezentau un risc de dezvoltare a cancerului de prostată în stare avansată cu 75% mai scăzut decât bărbaţii care aveau niveluri mai scăzute de melatonină.

 

 

Autoritatea britanică pentru reglementarea medicamentelor recomandă evitarea diclofenacului la persoanele cu afecţiuni cardiovasculare

Autoritatea britanică pentru reglementarea medicamentelor şi produselor de îngrijire a sănătăţii avertizează că diclofenacul nu ar trebui să fie prescris pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare grave, fiindcă administrarea lui implică un risc minor de infarct şi accident vascular cerebral. Această recomandare vine după o recentă metaanaliză, în urma căreia s-a constatat că riscul de tromboză arterială, asociat cu diclofenacul, este similar celui corelat tratamentului cu inhibitori selectivi de ciclooxigenază (COX-2).

Studiul a arătat că, în comparaţie cu placebo, riscul de accidente vasculare majore a crescut cu circa o treime în cazul tratamentului cu inhibitori COX-2 sau cu diclofenac. Diclofenacul este contraindicat, actualmente, persoanelor care suferă de:

  • cardiopatie ischemică
  • boală arterială periferică
  • afecţiuni cerebrovasculare
  • insuficienţă cardiacă congestivă

lipsa somnului

Acesta ar trebui să fie prescris bolnavilor cu factori de risc semnificativi pentru afecţiunile cardiovasculare (cazul celor care suferă de hipertensiune, hiperlipidemie, diabet zaharat sau fumătorilor) doar după o evaluare medicală atentă. Recomandările sunt valabile doar pentru tabletele, capsulele, supozitoarele şi preparatele injectabile care pot fi eliberate de farmacii cu şi fără reţetă, nu şi pentru formulele cu administrare topică (creme).

Noua recomandare vine după o analiză a Comitetului de Farmacovigilenţă pentru Evaluarea Riscului al Agenţiei Europene a Medicamentelor, care a concluzionat că beneficiile totale ale diclofenacului depăşesc riscurile, dar că există un mic risc de infarct sau de accident vascular cerebral la pacienţii care iau diclofenac în mod sistematic şi regulat, mai ales în doze mari (150 mg pe zi) şi pentru perioade lungi de timp.

Mesteci mai mult, mănânci mai puţin?!

Un studiu recent publicat în Jurnalul Academiei de Nutriţie şi Dietetică (SUA) indică faptul că persoanele care mestecă mâncarea mai mult înainte de a o înghiţi mănâncă mai puţin. Cei care mănâncă mai încet tind să fie mai slabi. Cercetătorii au constatat că porţia se micşora atunci când persoanele mestecau mai mult înainte de a înghiţi – indiferent dacă acestea aveau o greutate normală, dacă erau supraponderale sau obeze.

lipsa somnului

Participanţii la studiu au luat parte la sesiuni săptămânale, la prânz. Aici li se sugera să mănânce atâtea rulouri cu pizza până simt că s-au săturat. În funcţie de sesiune, cercetătorii cereau participanţilor mestecarea fiecărei îmbucături de exact atâtea ori cât au mestecat la prima vizită-test. La jumătate dintre aceştia le-au cerut să mestece mai mult sau chiar dublu. Li s-a cerut, de asemenea, să completeze un chestionar. În cadrul chestionarului participanții erau întrebaţi cât de sătui se simţiseră înainte, în timpul şi după fiecare prânz.

Cercetătorii au descoperit că participanţii au consumat cu 10% mai puţină mâncare. Aceasta presupune 70 de calorii mai puţin, atunci când au crescut numărul de mestecări cu 50%. Atunci când au dublat numărul de mestecări, ei au consumat cu 15% mai puţină hrană. Aceasta înseamnă cu 112 calorii mai puţin.

lipsa somnului

Prevenirea evenimentelor cardiovasculare legate de exerciţiul fizic: este consultul medical mai urgent în cazul activităţii sau al inactivităţii fizice?

Inactivitatea fizică este o problemă serioasă de sănătate întâlnită la nivel mondial. Aceasta contribuie la dezvoltarea rapidă a obezităţii, diabetului şi bolilor cardiovasculare (BCV). De fapt, stilul nostru de viaţă hipokinetic este recunoscut la momentul actual ca fiind unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru bolile inimii, împreună cu obiceiurile alimentare proaste şi fumatul.

Strategiile care vizează sănătatea publică au ca obiectiv şi creşterea nivelului activităţii fizice în rândul populaţiei din ţările industrializate. Ca rezultat, se prevede o creştere a numărului de săli de fitness. Astfel, se aşteaptă ca numărul celor care le frecventează să crească simţitor, în următorul deceniu. Cercetările actuale de piaţă indică faptul că grupul care înregistrează cea mai rapidă creştere a interesului faţă de sălile de fitness este cel format din persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani, dar şi grupul persoanelor cu vârstă ≥ cu 55 de ani.

Prevenirea îmbătrânirii

Aceste date, alături de descoperirile recente care indică faptul că exerciţiul fizic regulat previne îmbătrânirea celulară, i-au făcut pe mulţi adulţi (dintre care mulţi sufereau de boli cronice ascunse sau vizibile), să ajungă la concluzia: „Cu cât mai mult exerciţiu, cu atât mai bine.” Alergarea la maraton, de exemplu, a devenit mai populară în ultimele 3 decenii, numărul de participanţi crescând de la 25 000, în 1976, la aproximativ 2 milioane de participanţi, în 2010.

Astfel, putem afirma că există un paradox în rândul populaţiei cu privire la mişcare:

  • numărul de indivizi sedentari creşte, dar,
  • în paralel, se observă o creştere şi în rândul celor care fac exerciţiu fizic viguros timp de mai multe ore zilnic.

Redacția

Sursă: Revista Viață + Sănătate: Caleidoscop medical
http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-01/aafc-mml011314.php
http://www.bmj.ro/articles/2014/01/20/
Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, online November 11, 2013
http://circ.ahajournals.org/content/early/2014/01/13/CIRCULATIONAHA.114.007641.abstract

Articole asemănătoare
1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei
4. Lipsa somnului: caleidoscop medical

430 Views0
Rolul fierului în boala coronariană la femei

Rolul fierului în boala coronariană la femei

Boala coronariană: Doar două afecţiuni cardiovasculare sunt responsabile pentru majoritatea covârșitoare a deceselor: boala coronariană ischemică (BCI) și accidentul vascular cerebral. Ambele au la bază un proces de degenerare a vaselor de sânge: ateroscleroza arterelor care hrănesc inima, respectiv creierul. Desigur, BCI afectează și femeile. O particularitate interesantă este că, înainte de menopauză, BCI este mai rară la femei. Se pare că ateroscleroza evoluează mai lent la o femeie (în perioada fertilă) faţă de un bărbat, chiar dacă cei doi au vârste și factori de risc similari. Dată fiind importanţa BCI, cauza acestui fenomen a fost atent studiată.

boala coronarianăCum te-ai gândit la asta până acum?

Multă vreme s-a crezut că protecţia relativă de care se bucură femeile tinere se datorează hormonilor feminini (estrogenii), deoarece aceștia sunt la un nivel scăzut după menopauză. Ca urmare, s-a presupus că, dacă se administrează pilule cu estrogeni femeilor ajunse la menopauză (tratament hormonal substitutiv – THS), se va reduce riscul cardiovascular. Mai mult, s-a încercat chiar și administrarea acestora la bărbaţii bolnavi de inimă. Rezultatele au fost, însă, descurajante. Aceste medicamente au crescut atât incidenţa BCI, cât și riscul altor boli grave (tromboză venoasă, cancer de sân). În momentul de faţă se folosește THS foarte rar, doar în cazuri atent selecţionate.

Atunci unde este adevărul?

Dacă nu sunt hormonii, atunci care este explicaţia riscului mai mic de BCI al femeilor înainte de menopauză? Nu avem încă răspunsul sigur, dar a apărut un indiciu interesant: în 1992, cercetătorii scandinavi au descoperit că riscul de boală cardiacă al unei persoane este crescut atunci când depozitele de fier din organism sunt mari. Explicaţia acestui fenomen nu este clară. Este posibil ca fierul din organism, atunci când este în cantităţi mari, să accelereze conversia colesterolului într-o varietate de produși de oxidare. Aceștia pot apoi să afecteze celulele care căptușesc interiorul vaselor de sânge (endoteliul vascular), provocând astfel ateroscleroza.

Pierderea lunară de sânge, prin menstruaţie, face ca femeile să aibă mai puţin fier decât bărbaţii. După menopauză, nivelul de fier devine similar la femei și bărbaţi. Aceasta se suprapune cu egalizarea riscului de boală cardiacă. Ipoteza implicării fierului în creșterea riscului vascular pare să fie susţinută și de un alt studiu, efectuat la Universitatea Harvard. Au fost analizate obiceiurile alimentare a aproximativ 45 000 de bărbaţi, iar aceștia au fost ţinuţi sub observaţie timp de patru ani.

S-a observat că bărbaţii care consumau cantităţi mari de fier din alimente de provenienţă animală (numit „fier heminic”) au avut o incidenţă mai mare a atacului de cord. Această incidenţă crescută nu a putut fi explicată prin cantitatea de grăsimi sau de colesterol pe care o mâncau. Acei bărbaţi care consumau din abundenţă fier din surse animale aveau și un nivel crescut al feritinei, ceea ce înseamnă că în corpurile lor era depozitat mult fier.

Dar fierul? Ar trebui sau nu ar trebui?

Desigur, avem nevoie de fier, deoarece, atunci când este prea puţin, riscăm să facem anemie și alte afecţiuni. Dar și a avea prea mult fier pare să fie o problemă atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei. Pentru a menţine un nivel adecvat de fier, fără riscul de a ajunge la exces, ar fi două soluţii: Adoptarea unei diete vegetariene. Fierul din vegetale, deși există în cantităţi suficiente, este într-o formă mai greu de asimilat, ceea ce reduce riscul de supraîncărcare.

boala coronariană

Donarea de sânge. Donatorii salvează vieţi. Totodată pierd fier, prevenind acumularea excesivă a acestuia în corp și îmbunătăţindu-și propria sănătate. Anual, mor mai multe femei din cauza BCI decât din orice alt motiv. Totuși femeile par a se teme mai mult de cancer decât de bolile de inimă. Situaţia este complicată de faptul că deseori, la femei, BCI se manifestă atipic, inducând în eroare medicul și întârziind punerea unui diagnostic corect. Mai mult, femeile sunt deseori în situaţia de a îngriji alte persoane bolnave (soţi, părinţi etc.), ceea ce tinde să ducă la neglijarea propriei sănătăţi.

Dragele noastre cititoare, faceţi-vă un cadou în luna martie. Luaţi decizia de a acorda mai multă atenţie inimii dvs. Cereţi ajutorul medicului dvs. și faceţi un bilanţ al factorilor de risc: măsuraţi tensiunea arterială, dozaţi colesterolul seric și glicemia. Analizaţi-vă stilul de viaţă și declarați război obiceiurilor nesănătoase. Ca să-i puteţi ajuta pe alţii, trebuie ca dvs. să fiţi sănătoasă, în primul rând.

dr. Ionel Bratu, cardiolog

Forrás: Revista Viață și Sănătate: Douglas P. Zipes [et al.], Braunwald’s Heart Disease: A Textbook of Cardiovascular Medicine, Ed. VII, 2005; Ed. Elsevier Sounders

Articole asemănătoare
1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei

679 Views0
Artera coronară: regina inimii

Artera coronară:
Regina Inimii

Artera coronară: Mama este expresia fizică a altruismului, a jertfei de sine. Ea pune nevoile copiilor mai presus de nevoile proprii. Uneori, satisfacerea trebuinţelor copiilor le împiedică, într-o măsură, pe cele proprii.

Exact la fel se întâmplă și cu inima. Ea, care pompează energie, viaţă prin tot corpul, are nevoie să se întreţină și pe ea însăși, dar pune acest aspect pe locul doi, ca importanţă. Circulaţia coronariană asigură irigaţia și nutriţia miocardului, indispensabil pentru activitatea contractilă a inimii. Două artere coronare pleacă de la baza aortei și se distribuie mușchiului cardiac în două planuri perpendiculare unul pe altul. Cele două artere sunt artera coronară dreaptă și trunchiul coronar stâng. După un scurt traiect, acesta se desparte în artera circumflexă și artera interventriculară anterioară.

Inima şi mama noastră artera coronară

Spre deosebire de celelalte teritorii vasculare, irigarea cordului se realizează în diastolă, adică în perioada de relaxare cardiacă. Activitatea contractilă ritmică a miocardului ventricular jenează propria sa irigare din cauza compresiei vaselor coronare de către presiunile din pereţii musculari, presiuni inerente fenomenului de contracţie. Inima este ca o mamă care nu doarme ca să vegheze somnul copilului. Mănâncă mai puţin ca să aibă copilul suficient. Se privează de propriile plăceri ca să se simtă copilul ei mai bine!

Atunci când inima se contractă, o face cu o forţă care colabează, turtește, pliază chiar și arterele care ar trebui s-o hrănească pe ea, ca un burete care, fiind strâns, pierde toată apa din el. Chiar dacă arterele coronare ce emerg din aortă au un traiect la suprafaţa inimii, ramurile lor pătrund adânc în mușchiul cardiac, pentru a hrăni fibrele musculare, iar când mușchiul se contractă, respectivele artere se golesc de sânge.

Dacă am considera corpul nostru ca fiind o familie de organe, cu siguranţă că mama ar fi inima. Nu doar datorită reputaţiei poetice, ci mai ales datorită structurii şi funcţiilor sale care, la o analiză atentă, emană inteligenţă, altruism şi învăţături „de viaţă” pentru cine vrea să le vadă.

Masa a doua

Presiunea arterială (impropriu numită „tensiunea”) este exprimată prin două valori, una mai mare și alta mai mică. Presiunea sistolică, valoarea mai mare, obţinută atunci când inima se contractă, hrănește tot corpul, iar diastolica („per”-ul) hrănește inima însăși. Cea mai mare arteră din corp, aorta, având multe fibre elastice încorporate, permite existenţa unui fenomen foarte interesant: atunci când inima expulzează cu forţă sângele, pereţii aortei se extind, aorta mărindu-și diametrul și încorporând energie potenţială. Când contracţia se termină și valvele se închid se blochează întoarcerea sângelui. Astfel, aorta revine la dimensiunile iniţiale, transformând energia potenţială în energie cinetică. Astfel, aorta se comportă ca o a doua inimă, care pulsează încă o dată, împingând sângele. Această contracţie a aortei găsește inima în poziţie de relaxare, iar coronarele care pleacă din baza aortei pot perfuza miocardul.

artera coronarăDacă inima nu se poate hrăni atunci când se contractă, ea profită măcar de această „a doua masă” pentru a putea funcţiona în continuare. În cazul unei frecvenţe cardiace crescute, scurtarea diastolei reduce durata de perfuzie a ventriculului stâng, predispunând la tulburări de perfuzie miocardică; și, da, mama preferă să scurteze propria masă atunci când nu este timp destul și este adusă în situaţia de a alege!

Supremul compliment pentru un diamant: solidar!

Mușchiul inimii are particularităţi unice, deosebindu-l fundamental de celelalte tipuri musculare din organism. Acest lucru este normal, având în vedere că zilnic trebuie să se contracte și să se relaxeze de aproximativ 100 000 de ori! Miocardul este capabil să extragă din sângele arterial peste 70% din oxigenul fixat pe hemoglobină. Aceasta reprezintă o rată de 3-7 ori mai mare decât a oricărui alt organ. Sângele venos coronarian este cel mai desaturat în oxigen din organism. Am putea spune că este „stors” la maximum, dar apare o problemă din faptul că mușchiul inimii are de obicei un randament așa de mare, și anume, dacă intervine o suprasolicitare, este imposibil să se extragă mai mult, iar adaptarea trebuie să se facă prin alte mecanisme.

Dacă au de făcut un efort mai mare și arterele nu reușesc să aducă suficient oxigen, mușchii scheletici pot realiza așa-numita „datorie de oxigen”, adică să se convertească într-un sistem anaerob de arderi, iar eliberarea de energie să se producă, pe termen scurt, fără aport de oxigen. Miocardul nu poate realiza așa ceva. Când este supus unui efort intens, el are nevoie – proporţional – de mai mult oxigen. Adaptarea la efort se face aproape exclusiv prin creșterea debitului coronarelor. În timpul efortului, debitul coronarian crește de 4-5 ori faţă de nivelul normal.

Reglarea circulaţiei coronariene se realizează pe cale nervoasă și umorală (endocrină), cu participarea obligatorie a unor factori metabolici locali. Consumul de oxigen al miocardului este un element determinant major al debitului sanguin coronarian. Deficitul sau lipsa oxigenului dilată vasele coronare: direct sau prin intermediul unui mesager metabolic. Substanţele coronarodilatatoare, de genul nitriţilor și al papaverinei, determină formarea de monoxid de azot, care este un relaxant al musculaturii vaselor. Catecolaminele (adrenalina, de exemplu), tiroxina (hormon tiroidian) și căldura provoacă, oronarodilataţie prin acţiune directă vasculară.

Fire de pai

Importanţa funcţională a coronarelor este evidentă. Disfuncţiile coronare sunt percepute ca ameninţătoare de viaţă pentru fiecare om afectat. Orice durere în piept este alarmantă și cere lămuriri. Știinţa și medicina au evoluat până acolo că astăzi a devenit rutină pentru unii medici specializaţi să introducă prin artera femurală sau radială un cateter (tub lung și subţire) până în inimă, să injecteze acolo o substanţă de contrast, cu ajutorul căreia razele X să filmeze realmente interiorul vascular. La cât de importante sunt, pare surprinzător că aceste coronare au, de regulă, un diametru aproximativ de doar 3 milimetri! Am putea spune că viaţa noastră atârnă tot timpul de eficienţa acestor „fire de pai”!

artera coronară

Este alegerea ta

Depinde de noi dacă, printr-o alimentaţe bogată în colesterol și alte lipide, prin lipsa mișcării, prin fumat, obezitate, HTA, diabet etc., favorizăm depuneri în interiorul pereţilor acestor vase vitale, care și așa sunt destul de subţiri! Un procent covârșitor din bolile coronariene au ca substrat ateroscleroza, adică îngroșarea pereţilor vaselor cu îngustarea lumenului, iar manifestările variază de la oboseală iniţială, jenă pectorală, până la infarctul de miocard, care nu este altceva decât o obstrucţie a unuia sau mai multor vase coronare. Iniţial, ateroscleroza nu dă simptome, iar când acestea apar, deja ne aflăm într-un stadiu evoluat de boală.

Ai grijă de artera coronară

Vestea bună ar fi că, prin schimbarea stilului de viaţă, evoluţia aterosclerozei poate fi influenţată. De asemenea, inima este atât de inteligent proiectată, încât apariţia unei artere îngustate, cu privarea musculară de oxigen rezultată, poate determina apariţia și dezvoltarea unei reţele noi, colaterale, de artere suplinitoare.

Inima, ca o mamă pentru noi, este „încoronată” de aceste artere indispensabile. Coroana este semnul nobleţei, iar ce este nobil este și sensibil. Să ne comportăm cu aceste regine potrivit statutului lor!

 

dr. Dan Rusu

Sursă: Revista Viață + Sănătate: Regina

Articole asemănătoare
1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei

1 View0