Cum rămânem în zona „stresului bun” și evităm alunecarea în epuizare
Trăim cu toții stres. Nu întrebarea este dacă îl avem, ci în ce zonă ne prinde: într-una care ne mobilizează și ne dă claritate, sau într-una care ne consumă până la epuizare.
Psihologia descrie această realitate printr-un grafic simplu: pe măsură ce stresul crește, crește și performanța… până la un punct. După acel vârf, stresul continuă să urce, dar performanța începe să cadă.
Aici se face diferența între eustres și distres.
1) Eustres: stresul care te ține viu, clar și productiv
În zona stresului bun, există solicitare, muncă, responsabilitate.
Dar există și sens, țintă, administrare înțeleaptă a resurselor.
Ziua rămâne zi.
Noaptea rămâne noapte.
În eustres, omul poate fi obosit, dar încă se simte „pe poziție”.
Știe cine este, știe ce are de făcut, și reușește să construiască lucruri care chiar contează: în profesie, în relații, în hobby-uri, în viața spirituală.
E stresul care stimulează creșterea, nu boala.
2) Distres: când stresul crește, dar productivitatea scade
Problema apare când „trecem dealul”.
În distres, totul devine mai greu.
Ai tot mai mult de făcut, dar ai tot mai puțină energie.
Muncești cu efort dublu și rezultate pe jumătate.
Aici apar oboseala cronică, iritabilitatea, scăderea autocontrolului și uneori episoade de anxietate sau atacuri de panică.
În această zonă, stresul devine pro-inflamator: întreține acel „foc mocnit” în organism, care nu vindecă, ci degradează.
3) De ce alunecăm din eustres în distres
Rareori e un singur motiv.
De obicei, „încărcăm căruța” prea mult: muncim noaptea, sacrificăm somnul, ignorăm limitele corpului.
În plus, când resursele emoționale și spirituale scad, apare senzația de singurătate, lipsa de sens și întrebarea grea: „Pentru ce mă zbat?”
Aici apare imaginea atât de puternică: scara rezemată de zidul greșit.
Când punem mai mult preț pe lucruri decât pe relații, pe performanță decât pe viață, e foarte ușor să urcăm mult… și să ne dăm seama târziu că am urcat unde nu trebuia.
4) Un jug mai bun: schimbarea gândirii și refacerea resurselor
Distresul nu se rezolvă doar „cu voință”.
Avem nevoie de un „jug” mai bun: o gândire mai sănătoasă, principii mai clare, un ritm mai înțelept.
Asta înseamnă:
-
să învățăm să verificăm: „Ce fac acum mă ajută sau mă dăunează?”
-
să corectăm distorsiunile cognitive care ne „virusază” mintea
-
să reconstruim resursele de bază: somn, mișcare, alimentație, relații, sens
Și da, inclusiv corpul are nevoie de refacere: inflamația cronică se reduce când întărim organismul din interior.
Aici intră și microbiota: fibre suficiente, alimente fermentate sănătos (murături în saramură, borș viu, chefir/variante vegetale), germeni, verdețuri și hrană „adevărată”.
În loc de final
Nu putem scoate stresul din viață.
Dar putem alege zona în care trăim: stresul care ne dezvoltă sau stresul care ne rupe.
Și uneori, cea mai importantă decizie nu este „să mai tragi tare”, ci să schimbi jugul: ritmul, gândirea, prioritățile, rădăcinile.
