Recuperare în
accidentul vascular cerebral
Recuperare: Accidentul vascular cerebral(AVC) constituie a treia cauză de mortalitate şi este prima cauză de dizabilitate pe termen lung în ţările industrializate. Persistența îndelungată a unor factori de risc vasculari are un impact nefast asupra circulației arteriale a creierului. Acești factori provoacă fie obstrucție (tromboză sau embolie), fie hemoragie cerebrală prin rupere.
Dintre factorii de risc legați de apariția AVC-ului, menționăm: fumatul, diabetul zaharat, hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, obezitatea, tulburările de ritm, sedentarismul, vârsta înaintată, antecedentele de AVC. Cei mai mulți dintre aceştia sunt modificabili prin adoptarea unui stil de viață sănătos.
Dintre supraviețuitorii unui prim accident vascular (75%), circa o treime vor fi complet independenți, un sfert vor prezenta dizabilități uşoare, iar 40% vor rămâne cu dizabilități moderate sau severe. Atât procentul total de supraviețuitori, cât şi procentul de supraviețuitori care vor avea o calitate a vieții acceptabilă, depind de calitatea tratamentului medical şi a îngrijirilor din perioada care urmează accidentului.
Consecințele AVC
Una dintre urmările AVC-ului este hemiplegia, adică paralizia unei jumătăți a corpului. Adesea ea este însoțită de afectarea sensibilității pe aceeaşi parte, de dificultăți de vorbire, de înghițire, de tulburări urinare, de pierderea vederii pe partea paralizată, de neglijarea obiectelor de pe partea deficitului, de tulburări cognitive sau de depresie.
Creierul este un organ supraspecializat, anumite funcții ale sale fiind localizate în zone bine precizate, deşi multe funcții complexe sunt posibile datorită multitudinilor de conexiuni ale mai multor zone corticale şi subcorticale. Pierderea unor funcții în cadrul AVC este legată de lezarea zonelor din creier responsabile de aceste funcții. Lezarea ariilor motorii din lobul frontal se asociază cu hemiplegie; lezarea celor senzitive din lobul parietal produce tulburări senzitive; leziunile lobului temporal produc tulburări de vorbire, iar cele de la nivelul lobului occipital produc orbire. Leziunile de la nivelul trunchiului cerebral se soldează cu tulburări de înghițire (disfagie). iar cele de la nivelul cerebelului – cu tulburări de coordonare (ataxie). În cazul lezării anumitor porțiuni ale lobului frontal, pot apărea tulburări comportamentale, de personalitate şi cognitive. AVC-urile de la nivelul emisferei drepte pot fi însoțite de neglijarea jumătății stângi a corpului, dar şi a tuturor obiectelor aflate în stânga pacientului.
Creierul, un organ în continuă schimbare
Creierul uman este capabil de schimbări uimitoare în ceea ce priveşte organizarea sa. Acest lucru este posibil atunci când este stimulat să învețe ceva nou sau când o porțiune a sa este distrusă. În această ultimă situație, zone din vecinătate vor încerca să preia funcțiile care au fost pierdute. Studiile de imagerie funcțională ne permit astăzi vizualizarea acestor regiuni care par a avea un consum energetic crescut atunci când încercăm să stimulăm funcția care a fost pierdută.
Mişcarea orientată către un scop este o abilitate învățată. Execuția unei acțiuni (de exemplu, ridicarea unui pahar la gură) este posibilă datorită faptului că în centrii mişcării din creier există deja atât o hartă, cât şi un program de execuție. Simpla intenție de a realiza o acțiune activează acel program. Acesta va permite realizarea acțiunii, ajustându-se continuu pe parcursul realizării ei. Creierul primeşte numeroase informații de la receptorii din muşchi, articulații, piele, ochi despre greutatea, poziția, distanța, forma, mărimea, temperatura şi textura obiectului. Schema de mişcare este reevaluată şi ajustată în funcție de toți aceşti parametri. Astfel, creierul va comanda muşchilor necesari tensiunea potrivită. Acest program a fost însă învățat cu multă vreme în urmă, prin erori şi corecții repetate. Probabil, mici fiind, am vărsat de câteva ori laptele înainte să îl ducem corect la gură.
Neuroplasticitatea și accidentul vascular
În multe tipuri de accident vascular, odată cu deteriorarea zonei de creier, au fost distruse şi programele care descriau mişcarea. Existența fenomenului de neuroplasticitate permite o nouă reînvățare a ceea ce s-a pierdut. Pentru ca neuroplasticitatea să funcționeze cât mai eficient, este nevoie de o stimulare cât mai corectă şi mai didactică şi de o participare a pacientului cât mai bună.
Perceperea senzațiilor care însoțesc mişcarea este foarte importantă. Mişcarea nu poate fi învățată dacă informațiile de la piele, muşchi, articulații sau ochi nu sunt percepute. O altă condiție pentru ca recuperarea să fie posibilă este capacitatea pacientului de a distinge între diferitele senzații, de a se concentra şi a participa la propria recuperare.
Pentru recăpătarea unei vieți cât mai normale, este necesară reînvățarea unor abilități din cele mai diverse: capacitatea de a sta în echilibru în şezut şi în picioare, de a putea coborî din pat pentru a merge sau a se aşeza într-un fotoliu, mersul corect şi echilibrat, folosirea mâinilor şi a brațelor atât pentru acțiuni care presupun forță, cât şi pentru cele de finețe, vorbitul corect, scrisul etc.
Folosirea tuturor acestor abilități trebuie lucrată cu ajutorul membrilor specializați ai echipei de recuperare:
- kinetoterapeutul
- terapeutul ocupațional
- logopedul
- medicul de recuperare
- neuropsihologul
Câteva metode de recuperare
Metoda de recuperare prin inducerea constrângerii presupune „obligarea” pacientului să folosească exclusiv partea paralizată a corpului, după ce apare o minimă trezire a activității voluntare. Recuperarea durează mai multe ore pe zi (în medie cinci ore), timp de mai multe săptămâni, iar rezultatele sunt promițătoare.
Terapia cu ajutorul oglinzilor presupune încercarea de mobilizare simultană şi simetrică a membrului sănătos, împreună cu cel paralizat. Pacientul priveşte reflexia mişcării membrului sănătos în oglindă, în timp ce membrul paralizat este ascuns în spatele oglinzii. Este o metodă ieftină şi accesibilă. Asociată metodelor clasice, poate accelera recuperarea motorie, dar şi a unor deficiențe cognitive (neglijența vizuo-spațială, durerea de imobilizare).
Metoda senzitiv-cognitivă Perfetti se bazează pe faptul că reînvățarea unei mişcări este accelerată atunci când sunt stimulate senzațiile care însoțesc mişcarea. Stimularea se face începând de la mână, deoarece este cea mai sensibilă şi are cea mai mare reprezentare corticală. Pacientului i se cere să facă diferența între diferiți stimuli apropiați, diferite grade de mişcare, diferite texturi, presiuni etc., fiind legat la ochi, pentru concentrarea atenției. Se trece progresiv către trunchi şi membrul inferior. Dacă sensibilitatea şi funcțiile cognitive nu sunt perturbate, recuperarea este foarte eficientă.
Concluzie
Să reținem că foarte importantă în recuperarea AVC este începerea acesteia cât mai precoce. Neuroplasticitatea poate funcționa şi în sens invers. Neutilizarea poate fi învățată şi poate deveni o a doua natură, imposibil de schimbat în cele mai multe cazuri.
dr. Ionuţ Dobrescu
Medic specialist Recuperare şi Fizioterapie
Sursă: Revista Viață + Sănătate: Din secretele recuperări
Articole asemănătoare:
1. Accidentul vascular cerebral, AVC: un fulger cu două fețe
2. Arhitectura vascularizației cerebrale | Creierul
3. Atacul cerebral (AVC) – simptome și riscuri
4. Accidentul Vascular Cerebral (AVC): simptome și prevenire
5. Alimentație sănătoasă: 8 sfaturi după AVC
6. Semnele și simptomele AVC-ului
7. Diabetul și Atacul Vascular Cerebral
8. Caleidoscop medical
9. Recuperare în accidentul vascular cerebral
10. Accidentul vascular cerebral la copii
11. Cancerul și AVC-ul: interconexiuni
12. Herghelia – un magnet care mă atrage!
13. Hidroterapia în reabilitarea post-AVC
14. Să înțelegem tulburările psihoemoționale după un accident vascular cerebral!
15. Accidentul vascular cerebral, tratat în echipă
16. Atenţie, viaţa contează!
Rețete:
1. Rețete pentru o alimentație vegetariană și vegană