Calendar

July 2017
S M T W T F S
« Dec    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

?tiri recente

Herghelia - Înscriere pentru buletinul informativ
Resurse cre?tine, ?tiri, g?zduire web...

Iodul în alimentație

Carenţa de iod este în prezent cea mai important cauză prevenibilă de retardare mintală – o problemă importantă de sănătate publică.

Iodul în alimentație

Potrivit unui studiu apărut în revista Lancet, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estima că în anul 2007, peste 35% din populaţia lumii (în jur de 2 miliarde) avea un aport insuficient de iod (diagnosticat printr-o valoare de sub 100 micrograme iod/l urină. Iodul urinar este un bun indicator al suficienţei sau carenţei de iod la nivel populaţional. Acelaşi studiu estima că 36,5% din copiii de vârstă şcolară (6-12 ani), adică circa 285 milioane de copii, aveau un aport insuficient de iod. Astfel, carenţa de iod este în prezent cea mai important cauză prevenibilă de retardare mintală – o problemă importantă de sănătate publică.

Iodul – ce este şi unde îl găsim

Iodul (în greacă iodes, însemnând „violet”) este un element chimic notat cu simbolul I, cu numărul atomic 53. Iodul este al doilea element din grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă şi o electropozitivitate ridicată. Ca substanţă elementară, la fel ca toţi halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică (I2).
Datorită proprietăţilor sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protoacid, cisticid şi virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii ştiinţifice şi tehnice. Iodul şi compuşii lui sunt folosiţi în medicină, fotografie şi industria vopselelor. Este un element chimic cu o abundenţă relativ redusă în Sistemul Solar şi în scoarţa terestră. Iodurile sunt foarte slab solubile în apă, totuşi elementul este prezent într-o concentraţie mai mare în apa mărilor, aspect ce explică dependenţa de iod a metabolismului animalelor şi a unor plante, fiind cel mai greu element asimilabil de către organismele vii (doar tungstenul este mai greu, fiind întâlnit în enzimele unor bacterii). Alimentele vegetale nu sunt o sursă exclusivă sigură, deoarece concentraţia de iod din sol variază necontrolat.

Importanţa iodului pentru om

Iodul este un oligoelement esenţial pentru organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni care sunt transportaţi de fluxul sangvin în întreg organismul şi reglează procesele de creştere, dezvoltare, reproducere şi metabolism. Iodul este absolut necesar pentru dezvoltarea creierului. Carenţa sau excesul de iod au efecte nocive asupra organismului. Carenţa cronică de iod determină scăderea sintezei de hormone tiroidieni, cu guşă endemică şi manifestări clinice de hipotiroidie (mixedem, nanism tiroidian, o slabă coordonare ochi-mână, paralizie parţială, surdomutism, cretinism, apatie, deformaţii fizice etc.), iar excesul de iod determină manifestări de hipertiroidie (exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac etc.).

Iodul elementar este folosit ca dezinfectant în diverse forme. Poate fi folosit ca element în sine sau sub forma anionului I3 dizolvat în apă. Iodul poate proveni din iodofori, care conţin iod şi un agent solubilizant. Exemple de astfel de soluţii sunt: tinctura de iod (iod în etanol sau iod şi iodură de sodiu într-un amestec de etanol şi apă), soluţia Lugol (iod şi iodură înapă, formând în mare parte tiiodură) şi iod Povidone (un iodofor).

În procedura colposcopiei, soluţia Lugol este aplicată în regiunea vaginală şi cervicală. Ţesutul vaginal normal se colorează în maro datorită conţinutului mare de glicogen, în timp ce un ţesut predispus la apariţia cancerului nu se va colora, apărând într-o nuanţă pală, comparativ cu ţesutul înconjurător. Biopsia ţesutului afectat poate fi efectuată pe baza selecţiei dată de această metodă. Această procedură se numeşte testul lui Schiller.

Care este doza zilnică recomandată (RDA) pentru iod?

În funcţie de vârstă, aportul de iod ar trebui să fie între 100 şi aproape 300 de micrograme, după cum urmează:

Deoarece majoritatea solurilor sunt depletate de iod, modalitatea cea mai CE ªI bună de asigurare a aportului de iod la nivel populaţional este consumul de sare iodată. Majoritatea persoanelor consumă cam 2-5 g de sare în ţările din vest şi până la 20 g în celelalte ţări. În medie, la nivel global, consumul de sare este de 10 g. Cele mai multe state adaugă între 10 şi 40 micrograme de iod la fiecare gram de sare, iar SUA şi Canada adaugă aproximativ 75 micrograme de iod la fiecare gram de sare. Astfel, cei ce consumă sare iodată în SUA vor avea uşor între 150 şi 420 micrograme de iod, iar cei din alte state vor avea între 100 şi 400 de micrograme de iod. Pentru mai multe informaţii legate de acest subiect, puteţi accesa www.iccidd.org.

Ce se întâmplă dacă am un aport prea mare de iod?

Cei mai mulţi pot tolera uşor doze mari de iod, de până la de 20-30 de ori mai mult decât RDA. Totuşi, la unele persoane care au noduli tiroidieni, aceştia pot fabrica hormoni tiroidieni în cantitate mai mare, datorită excesului de iod alimentar, producând hipertiroidism. Aportul excedentar de iod poate cauza hipotiroidie, prin blocarea capacităţii de fabricare a hormonilor tiroidieni. Indivizii sunt foarte diferiţi în ce priveşte toleranţa la iod. Cei mai sensibili la iod sunt cei cu tendinţe la aşa-numitele boli autoimmune ale tiroidei cum ar fi boala Graves sau tiroidita Haşimoto, cât şi cei ce au în familie membri care suferă de aceste afecţiuni.

Cum pot să ştiu dacă am un aport suficient de iod?

  1. Putem să facem o estimare grosieră bazată pe următoarele:
  2. Dacă folosesc sare iodată
  3. Câtă sare iodată consum
  4. Dacă iau vitamine (cele mai multe conţin 150 micrograme pe doza zilnică)
  5. Dacă şi cât consum: carne, lactate şi alimente provenite din ape maritime.

Cum am menţionat deja, cel mai sigur mod de evidenţiere a carenţei de iod la nivel populaţional este măsurarea iodului urinar. Peste 90% din iodul ingerat va fi excretat prin urină. Analiza are valoare limitată pentru evaluarea unui singur individ, deoarece concentraţia de iod variază în funcţie de aportul de lichide. O medie de 100-200 micrograme/l de urină este ideală. Următorul tabel este folosit de OMS/ICCIDD/UNICEF pentru a corela statusul nutriţional al iodului cu concetraţia de iod urinar:

La nivel individual, examenul de rutină în diagnosticarea funcţiei tiroidiene este TSH-ul seric. TSH, sau hormonul tireotrop hipofizar, este eliberat în sânge de glanda hipofiză ca răspuns la scăderea concentraţiei de hormoni tiroidieni din sânge. TSH comandă nivelul de activitate a glandei tiroide. Astfel, când hormonii tiroidieni sunt în concentraţie redusă în sânge, vom avea mai mult TSH şi invers, când creşte concentraţia hormonilor tiroidieni în sânge, scade concentraţia de TSH şi tiroida reduce cantitatea de hormoni pe care-i secretă în sânge. Totuşi măsurarea TSH nu detectează totdeauna deficienţa de iod, deoarece putem avea o carenţă de iod şi creşterea TSH corespunzătoare să rămână în limitele normale superioare ale concentraţiei TSH din sânge. Testul rămâne deosebit de util în screeningul deficienţei de iod la nounăscuţi. Intervenţia promptă la nounăscuţii iodo-deficienţi poate preveni toate sau aproape toate consecinţele hipotiroidiei asupra dezvoltării creierului.

Iodul – interacţiune cu alţi nutrienţi

Deficitul de seleniu exacerbează efectele deficienţei de iod. Iodul este esenţial pentru sinteza hormonului tiroidian, dar o enzimă dependentă de seleniu este necesară pentru conversia hormonului tiroidian inactiv: tiroxina –T4 în forma biologică activă a hormonului: triiodotironina – T3. Deficienţele de vitamina A şi de fier pot să exacerbeze iodo-deficienţa.

Ce se poate face în caz de otrăvire cu iod sau în cazul catastrofelor nucleare?

Contactul iodului cu pielea şi membranele mucoase cauzează arsuri severe. Antidotul pentru acestea este tiosulfatul de sodiu, nerecomandat pentru intervenţiile intravenoase datorită convertirii rapide a iodului în iodură. Dacă iodul a fost ingerat, efectele adverse sunt: vomă, diaree, edem glotic, inflamaţii faringiene, hematemeză (vărsătură cu sânge). Pentru eliminarea iodului nu se induce voma, din cauza efectelor corozive ale iodului.

Se recomandă consumul unor alimente bogate în amidon (cartofi, produse pe bază de făină sau lapte) pentru a calma iritaţia gastrointestinală. Tratamentul la spital constă în lavaj gastric, folosind lapte sau soluţie apoasă de tiosulfat de sodiu. Eficacitatea cărbunelui activ este necunoscută în acest caz.

Emisiile de iod radioactiv provenite de la catastrofe nucleare afectează tiroida, administrarea de iodură de potasiu prevenind absorbţia acestuia la nivelul glandei. Pentru un efect complet, este recomandată administrarea iodurii de potasiu cu cel puţin 12 ore înaintea expunerii, însă are o eficienţă ridicată şi dacă este administrată la scurt timp după expunere

În concluzie: cum putem avea un aport suficient de iod?

  1. Prin consumul de sare iodată.
  2. Prin adăugarea de iod la apa potabilă (iodul şi dezinfectează apa).
  3. Tablete de iodură de potasiu, de la 100-300 micrograme/zi sau 1 mg pe săptămână. Unele suplimente vitaminice conţin în doza zilnică 150 micrograme de iod, aproximativ doza zilnică recomandată.
  4. Prin administrarea orală sub supraveghere medicală a uleiului iodat (lipiodol) sau pe cale injectabilă, se asigură necesarul de iod pe 1-3 ani.

Ce și cum mănânc? – Valentina Dan, MPH


SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline