Calendar

June 2017
S M T W T F S
« Dec    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

?tiri recente

Herghelia - Înscriere pentru buletinul informativ
Resurse cre?tine, ?tiri, g?zduire web...

Nu se poate fără ei!

Este convenabil, dar simplist să reduci problemele omenirii la o categorie de vârstă: tinerii sau bătrânii. Unii experţi se îngrijorează că populaţia lumii îmbătrâneşte, alţii cred că problemele economice ale societăţii sunt cauzate de bătrâni şi că longevitatea este o povară pentru societate, deoarece cresc foarte mult cheltuielile cu îngrijirile de sănătate acordate vârstnicilor. Pe de altă parte, atunci când a fost gândit sistemul actual de pensii, nu s-a luat în calcul o vârstă aşa de târzie a decesului. Astfel, îmbătrânirea populaţiei poate duce la dezechilibrarea fondurilor de pensii, cu toate consecinţele sociale nedorite. Sociologii japonezi găsesc şi plusuri fenomenului în faptul că, de obicei, bătrânii au economii mai mari decât tinerii, dar cheltuiesc mai puţin pe bunuri de larg consum – efectul pozitiv fiind scăderea inflaţiei.

 Un lucru este clar: atunci când vor bim de vârstnici, la modul general, ne detaşăm şi emitem judecăţi, deseori critice, dar atunci când vorbim de părinţii noştri o facem cu grijă şi nuanţat. Vedem orice ocazie de a face ceva pentru ei ca pe o necesitate şi chiar ca pe un privilegiu, nu ca pe o povară. E bine să ne aducem totdeauna aminte că bătrânii, oricine ar fi ei, sunt părinţii cuiva.

 V-aş împărtăşi o întâmplare citită undeva, nu am putut să-i verific veridicitatea, însă mi se pare emblematică pentru locul special al vârstnicilor în societate, adică între noi, cei mai tineri.

Se povesteşte despre un tată în vârstă care, împreună cu fiul său, a plecat la târg, la oraş, să vândă un car cu mandarine. Drumul era lung şi au pornit de dimineaţă. Fiul se grăbea să ajungă în aceeaşi zi la oraş, pentru ca dimineaţa să fie primii la vânzare, să facă târguielile necesare şi să se întoarcă acasă cât mai repede. Către amiază, tatăl i-a spus fiului: „Fiule, vreau să ne oprim în satul următor. Am acolo un prieten pe care nu l-am văzut de mult şi vreau să-l întâlnesc.”

Tatăl şi-a găsit prietenul, au prânzit la el, cu pauze lungi, pentru că erau atât de multe de împărtăşit… După ce au terminat de prânzit, fiul, grăbit, ar fi vrut să plece, dar tata şi prietenul s-au aşezat la umbra unui portocal şi au continuat depănarea amintirilor. Într-un târziu, când răbdarea fiului era pe cale de a ceda, tata a terminat discuţia şi au pornit la drum. Fiul, ajuns cu hăţul în mână, a început să biciuiască animalul ca să meargă mai repede, dar tatăl l-a rugat să-i dea răgaz calului să meargă la pas. Către asfinţit, au ajuns într-o poiană frumoasă, unde tata şi-a amintit că fusese deseori cu tatăl lui (bunicul fiului) şi, parcă din senin, i-a spus fiului: „Rămânem peste noapte aici, fiule.” Fiul, iritat deja de întârzierea cu prietenul, a ripostat: „Dar, tată, am pierdut deja atâta timp! Dacă ne-am grăbi, am ajunge la miezul nopţii la oraş, iar dimineaţă am ocupa un loc bun, printre primii, la piaţă.” Tatăl i-a dat dreptate, dar i-a spus că vor dormi în poiană, deoarece e atât de frumos acolo şi-i aduce aminte de vremurile fericite din copilărie şi, oricum, piaţa o vor găsi şi a doua zi tot acolo, la oraş. Bombănind, fiul a ascultat şi au rămas acolo peste noapte, însă pentru el poiana nu avea acum nimic frumos.

A doua zi, după răsărit, tatăl şi fiul s-au sculat, au mâncat şi au plecat mai departe. După câteva ore, au ajuns la ultimul deal mai proeminent, înainte de oraş. De obicei, de acolo, de sus, se vedeau în depărtare clădirile impunătoare are oraşului. Ajunşi pe culme, au oprit carul şi au rămas ca hipnotizaţi, privind în zare, spre oraş. După câteva minute bune în care nu au scos niciun cuvânt, au întors carul şi au pornit înapoi spre casă, fără să se uite unul la altul şi fără să spună ceva… În acea dimineaţă, Hiroşima tocmai fusese rasă de pe faţa pământului, de ceva teribil, de neînţeles pentru cei doi, tatăl şi fiul.

Avem nevoie de bătrâni? Sunt o povară sau o binecuvântare?

Cred că omenirea nu ar fi omenire fără ei. Este nevoie şi de tineri, şi de bătrâni, deopotrivă, pentru reproducere şi supravieţuire. Omenirea înseamnă, în mod esenţial, şi existenţa bătrânilor, cu tot ce sunt ei.

dr. Nicolae Dan MPH

 

 


SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline