
Artera coronară:
Regina Inimii
Artera coronară: Mama este expresia fizică a altruismului, a jertfei de sine. Ea pune nevoile copiilor mai presus de nevoile proprii. Uneori, satisfacerea trebuinţelor copiilor le împiedică, într-o măsură, pe cele proprii.
Exact la fel se întâmplă și cu inima. Ea, care pompează energie, viaţă prin tot corpul, are nevoie să se întreţină și pe ea însăși, dar pune acest aspect pe locul doi, ca importanţă. Circulaţia coronariană asigură irigaţia și nutriţia miocardului, indispensabil pentru activitatea contractilă a inimii. Două artere coronare pleacă de la baza aortei și se distribuie mușchiului cardiac în două planuri perpendiculare unul pe altul. Cele două artere sunt artera coronară dreaptă și trunchiul coronar stâng. După un scurt traiect, acesta se desparte în artera circumflexă și artera interventriculară anterioară.
Inima şi mama noastră 
Spre deosebire de celelalte teritorii vasculare, irigarea cordului se realizează în diastolă, adică în perioada de relaxare cardiacă. Activitatea contractilă ritmică a miocardului ventricular jenează propria sa irigare din cauza compresiei vaselor coronare de către presiunile din pereţii musculari, presiuni inerente fenomenului de contracţie. Inima este ca o mamă care nu doarme ca să vegheze somnul copilului. Mănâncă mai puţin ca să aibă copilul suficient. Se privează de propriile plăceri ca să se simtă copilul ei mai bine!
Atunci când inima se contractă, o face cu o forţă care colabează, turtește, pliază chiar și arterele care ar trebui s-o hrănească pe ea, ca un burete care, fiind strâns, pierde toată apa din el. Chiar dacă arterele coronare ce emerg din aortă au un traiect la suprafaţa inimii, ramurile lor pătrund adânc în mușchiul cardiac, pentru a hrăni fibrele musculare, iar când mușchiul se contractă, respectivele artere se golesc de sânge.
Masa a doua
Presiunea arterială (impropriu numită „tensiunea”) este exprimată prin două valori, una mai mare și alta mai mică. Presiunea sistolică, valoarea mai mare, obţinută atunci când inima se contractă, hrănește tot corpul, iar diastolica („per”-ul) hrănește inima însăși. Cea mai mare arteră din corp, aorta, având multe fibre elastice încorporate, permite existenţa unui fenomen foarte interesant: atunci când inima expulzează cu forţă sângele, pereţii aortei se extind, aorta mărindu-și diametrul și încorporând energie potenţială. Când contracţia se termină și valvele se închid se blochează întoarcerea sângelui. Astfel, aorta revine la dimensiunile iniţiale, transformând energia potenţială în energie cinetică. Astfel, aorta se comportă ca o a doua inimă, care pulsează încă o dată, împingând sângele. Această contracţie a aortei găsește inima în poziţie de relaxare, iar coronarele care pleacă din baza aortei pot perfuza miocardul.
Dacă inima nu se poate hrăni atunci când se contractă, ea profită măcar de această „a doua masă” pentru a putea funcţiona în continuare. În cazul unei frecvenţe cardiace crescute, scurtarea diastolei reduce durata de perfuzie a ventriculului stâng, predispunând la tulburări de perfuzie miocardică; și, da, mama preferă să scurteze propria masă atunci când nu este timp destul și este adusă în situaţia de a alege!
Supremul compliment pentru un diamant: solidar!
Mușchiul inimii are particularităţi unice, deosebindu-l fundamental de celelalte tipuri musculare din organism. Acest lucru este normal, având în vedere că zilnic trebuie să se contracte și să se relaxeze de aproximativ 100 000 de ori! Miocardul este capabil să extragă din sângele arterial peste 70% din oxigenul fixat pe hemoglobină. Aceasta reprezintă o rată de 3-7 ori mai mare decât a oricărui alt organ. Sângele venos coronarian este cel mai desaturat în oxigen din organism. Am putea spune că este „stors” la maximum, dar apare o problemă din faptul că mușchiul inimii are de obicei un randament așa de mare, și anume, dacă intervine o suprasolicitare, este imposibil să se extragă mai mult, iar adaptarea trebuie să se facă prin alte mecanisme.
Dacă au de făcut un efort mai mare și arterele nu reușesc să aducă suficient oxigen, mușchii scheletici pot realiza așa-numita „datorie de oxigen”, adică să se convertească într-un sistem anaerob de arderi, iar eliberarea de energie să se producă, pe termen scurt, fără aport de oxigen. Miocardul nu poate realiza așa ceva. Când este supus unui efort intens, el are nevoie – proporţional – de mai mult oxigen. Adaptarea la efort se face aproape exclusiv prin creșterea debitului coronarelor. În timpul efortului, debitul coronarian crește de 4-5 ori faţă de nivelul normal.
Reglarea circulaţiei coronariene se realizează pe cale nervoasă și umorală (endocrină), cu participarea obligatorie a unor factori metabolici locali. Consumul de oxigen al miocardului este un element determinant major al debitului sanguin coronarian. Deficitul sau lipsa oxigenului dilată vasele coronare: direct sau prin intermediul unui mesager metabolic. Substanţele coronarodilatatoare, de genul nitriţilor și al papaverinei, determină formarea de monoxid de azot, care este un relaxant al musculaturii vaselor. Catecolaminele (adrenalina, de exemplu), tiroxina (hormon tiroidian) și căldura provoacă, oronarodilataţie prin acţiune directă vasculară.
Fire de pai
Importanţa funcţională a coronarelor este evidentă. Disfuncţiile coronare sunt percepute ca ameninţătoare de viaţă pentru fiecare om afectat. Orice durere în piept este alarmantă și cere lămuriri. Știinţa și medicina au evoluat până acolo că astăzi a devenit rutină pentru unii medici specializaţi să introducă prin artera femurală sau radială un cateter (tub lung și subţire) până în inimă, să injecteze acolo o substanţă de contrast, cu ajutorul căreia razele X să filmeze realmente interiorul vascular. La cât de importante sunt, pare surprinzător că aceste coronare au, de regulă, un diametru aproximativ de doar 3 milimetri! Am putea spune că viaţa noastră atârnă tot timpul de eficienţa acestor „fire de pai”!
Este alegerea ta
Depinde de noi dacă, printr-o alimentaţe bogată în colesterol și alte lipide, prin lipsa mișcării, prin fumat, obezitate, HTA, diabet etc., favorizăm depuneri în interiorul pereţilor acestor vase vitale, care și așa sunt destul de subţiri! Un procent covârșitor din bolile coronariene au ca substrat ateroscleroza, adică îngroșarea pereţilor vaselor cu îngustarea lumenului, iar manifestările variază de la oboseală iniţială, jenă pectorală, până la infarctul de miocard, care nu este altceva decât o obstrucţie a unuia sau mai multor vase coronare. Iniţial, ateroscleroza nu dă simptome, iar când acestea apar, deja ne aflăm într-un stadiu evoluat de boală.
Ai grijă de artera coronară
Vestea bună ar fi că, prin schimbarea stilului de viaţă, evoluţia aterosclerozei poate fi influenţată. De asemenea, inima este atât de inteligent proiectată, încât apariţia unei artere îngustate, cu privarea musculară de oxigen rezultată, poate determina apariţia și dezvoltarea unei reţele noi, colaterale, de artere suplinitoare.
Inima, ca o mamă pentru noi, este „încoronată” de aceste artere indispensabile. Coroana este semnul nobleţei, iar ce este nobil este și sensibil. Să ne comportăm cu aceste regine potrivit statutului lor!
dr. Dan Rusu
Sursă: Revista Viață + Sănătate: Regina
Articole asemănătoare
1. Din jurnalul unei femei
2. Artera Coronară: Regina Inimii
3. Rolul fierului în boala coronariană la femei