You are currently browsing the Centrul de Medicină Lifestyle Herghelia blog archives for the day Friday, September 20th, 2013.

Calendar

September 2013
S M T W T F S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Archive for September 20th, 2013

Exerciţiul fizic şi supravieţuirea în cancer

posted by Webadmin
Friday, September 20, 2013

exerciseDacă exerciţiul fizic s-ar putea administra ca pilulă, ar fi cotat ca fiind în topul medicaţiei oncologice. Aceasta pare să fie concluzia unei meta-analize care a trecut în revistă studiile publicate în legătură cu beneficiile activităţii fizice la pacienţii care au supravieţuit cancerului. Organizaţia britanică Macmillan Cancer Support dă la o parte prejudecata și tradiţia care spunea până acum că pacienţii care au cancer ar trebui „să se odihnească și să o ia mai ușor”. Organizaţia i-a îndemnat pe medici și pe asistente să prescrie activitate fizică pacienţilor în toate stadiile cancerului, de la diagnosticul iniţial până la stadiile târzii, ultime. Aceasta deoarece, conform datelor actuale, majoritatea personalului medical nu face această recomandare pacienţilor care suferă de cancer, deși există dovezi care arată importanţa covârșitoare a activităţii fizice în tratamentul cancerului. Organizaţia îndeamnă ca activitatea fizică să nu fie doar recomandată, ci să fie prescrisă de medic exact ca un tratament medicamentos.

Activitatea fizică poate reduce la jumătate riscul de reapariţie a cancerului și riscul de a muri în cazurile de cancer de sân, prostată și colon și reduce mult riscul de efecte colaterale, cum ar fi depresia, oboseala, osteoporoza și bolile cardiovasculare. Activitatea fizică nu trebuie să fie intensă, ci poate fi grădinărit, mers pe jos în pas alert, exerciţii aerobice, înot – toate aceste activităţi sunt benefice în cancer.

Rubrică realizată dr Dr. Nicolae Dan, MPH, Doctor în medicină
(Sports Medicine 2011)

Carnea grasă şi mezelurile cresc riscul de diabet de tip II

posted by Webadmin
Friday, September 20, 2013

de-ce-sunt-periculoase-carnea-rosie-si-mezelurileCercetătorii de la Universitatea Harvard au trecut în revistă rezultatele a 20 de ani de cercetare pe un lot de 442.101 persoane din care 28.228 au dezvoltat diabet de tip II. Carnea grasă (roșie) 50 g pe zi și/ sau 30-50 g de mezeluri (cârnaţi, salam, hot-dog etc.) pot crește cu 50% riscul de a face diabet de tip II. Când aportul de proteine în dieta noastră provine din alte surse bogate în proteine – cum ar fi nucile, cerealele integrale sau laptele degresat – se produce un efect de scăderea riscului pentru diabet de aproximativ aceeași amplitudine.

Datele acestea au implicaţii la nivel global, deoarece consumul de carne roșie și mezeluri a fost în creștere în ultimii ani, în paralel cu creșterea prevalenţei diabetului. Vestea cea bună este că acești factori de risc pot fi evitaţi prin înlocuirea cărnii roșii și a mezelurilor cu proteine mai sănătoase, a declarat dr. Frank Hu, profesor de nutriţie și epidemiologie la Harvard.

Rubrică realizată dr Dr. Nicolae Dan, MPH, Doctor în medicină
(American Journal of Clinical Nutrition 2011)

Vibraţiile – un nou tratament al durerii cronice

posted by Webadmin
Friday, September 20, 2013

dureri_sa-croProfesorul Roland Staud de la Facultatea de Medicină a Universităţii Florida a condus recent un studiu care a arătat că vibraţiile au un efect analgezic (scad durerile) la pacienţii cu dureri cronice. Vibraţiile pot scădea intensitatea anumitor tipuri de durere cu mai bine de 40%. Studii recente efectuate pe animale au demonstrat că vibraţiile pot să interfereze și în cazul lor cu transmiterea semnalelor de durere de la diferite părţi ale corpului spre sistemul nervos central. În organism există mecanisme naturale care ajută la reducerea severităţii durerii (e vorba de o diminuare a semnalelor de durere transmise spre creier), dar aceste mecanisme par să fie blocate în cazul durerii din afecţiuni cum ar fi: fibromialgia, migrena și sindromul de colon iritat. Până nu de mult, se credea că, în multe dintre afecţiunile însoţite de durere cronică, acest blocaj al mecanismelor de ameliorare a percepţiei durerii sunt iremediabil blocate, însă datele recente sugerează că și în aceste afecţiuni există mecanisme care funcţionează și care pot reduce intensitatea semnalelor dureroase, dar care, din diverse motive, nu intră în acţiune. Vibraţiile par să fie o modalitate prin care aceste sisteme de management al durerii sunt deblocate. Există perspectiva ca terapia prin vibraţie să aducă o ameliorare semnificativă a durerii cronice fără a se recurge la medicamente, reducându-se astfel semnificativ costurile legate de tratamentul durerii.

Rubrică realizată dr Dr. Nicolae Dan, MPH, Doctor în medicină
(European Journal of Pain 2011)

SURPRIZE, SURPRIZE!!…

posted by Webadmin
Friday, September 20, 2013

carmen dima_suprprizeStimată doamnă Aurica Moiș, împreună cu soţul dumneavoastră, domnul Gheorghe Palyi (Satu Mare), aţi revenit pentru al treilea sejur la Herghelia. Aţi avut parte de surprize în fiecare sejur – atât surprize plăcute, cât și neplăcute. Dar, înainte de a ne vorbi despre acestea, vă rog să ne spuneţi ce știaţi despre starea dumneavoastră de sănătate înainte de a veni la Herghelia.

Soţul meu a fost un mare fumător – 70 de ţigări pe zi. A renunţat în 2008, dar s-a îngrășat foarte mult și kilogramele în plus i-au afectat sănătatea. Respira greu, era inactiv, efectiv zăcea în pat. Totuși nu ne știam bolnavi. Eu puneam pe seama kilogramelor orice simptom. El credea că problema ar fi legată de vârstă – după ce treci de 50 de ani, nu poţi să te mai simţi ca în tinereţe. Dar eu n-am vrut să accept. Așa că ne-am dus la Cluj, la Clinica de Imagistică și, de acolo, la un specialist. Nu ne-am gândit să mergem și la Institutul Inimii. Am dorit să ni se facă o evaluare generală a stării de sănătate. Nu a reieșit că ar exista vreo boală serioasă. Noi am concluzionat că stăm bine. Am crezut că ne-am făcut datoria. De atunci încolo, a zăcut în pat liniștit … Vom slăbi cândva … va fi probabil mai bine … ce să-i faci … vârsta, kilogramele…mai mult